Akhenaton, un celebru rapper francez de origine italiană, cunoscut ca fiind un antivaccinist declarat, a fost internat la terapie intensivă după ce a fost diagnosticat cu COVID-19.
Artistul, care este liderul trupei d’IAM, a fost internat pentru detresă respiratorie, duminică seară, şi apoi transferat la secţia de terapie intensivă a Spitalului Timone, din oraşul Marsilia, informează Realitatea Plus.
În data de 21 iulie, grupul IAM a fost nevoit să anuleze trei concerte pe care le avea programate în această perioadă întrucât unul dintre membrii săi, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, fusese testat pozitiv cu noul coronavirus.
Rapper-ul și-a arătat nemulțumirea în mod public faţă de paşaportul Covid din Franţa, în mai multe rânduri.
„V-o spun din nou, eu şi grupul IAM suntem împotriva paşaportului sanitar şi împotriva vaccinării obligatorii, în cazul personalului de îngrijire sau al altor profesii”, declarase rapperul într-un mesaj video publicat pe reţelele de socializare.
Akhenaton, al cărui nume real este Philippe Fragione, s-a născut pe 17 septembrie 1968 în Marsilia şi este un cunoscut rapper şi producător hip-hop francez de origine italiană.
A devenit celebru ca membru al trupei IAM, dar a continuat să lanseze albume şi în calitate de artist solo. Grupul IAM, format în anii 1988, este considerat un pionier şi unul dintre cei mai de succes reprezentanţi ai stilului hip-hop francez.
Trupa a lansat 10 albume de studio, care au fost foarte bine primite de public şi de criticii de specialitate.